Manager Program Educațional pentru Ploiești

Contract: perioadă determinată de 1 an, cu posibilitate de prelungire.

Centrul de Formare Profesională și Dezvoltare Personală CONCORDIA, Ploiești, derulează programul „Aici fiecare contează!”, un model de intervenție unic, prin care se ofera sprijin educațional, emoțional și social elevilor din învățământul profesional și liceal. În colaborare cu licee din judetul Prahova, centrul sprijină peste 200 de elevi prin stagii de practică curentă și comasată și prin cursuri de dezvoltare personală și profesională a elevilor.

Managerul Programului Educațional este responsabil de organizarea, coordonarea și buna funcționare a proceselor educaționale și operaționale ale Centrului de Formare Profesională și Dezvoltare Personală CONCORDIA. În acest rol, asigură cadrul necesar pentru desfășurarea unui proces educațional coerent, relevant și de calitate, în acord cu obiectivele programului și cu nevoile elevilor și sprijină echipa în realizarea acestora. Managerul Programului Educațional ia decizii privind implementarea programului, planificarea activităților, coordonarea echipei, colaborarea operațională cu școlile și implementarea activităților Erasmus+. Totodată, este responsabil pentru monitorizarea indicatorilor operaționali și pentru implementarea programelor în termenele stabilite.

Principalele sale responsabilități includ:

  • Asigurarea organizării și desfășurării proceselor educaționale, precum și a calității acestora. 
  • Sprijinirea echipei de proiect în planificarea, implementarea și monitorizarea activităților educaționale și în atingerea obiectivelor programului. 
  • Monitorizarea progresului și a rezultatelor educaționale ale elevilor și identificarea măsurilor necesare pentru atingerea obiectivelor de învățare. 
  • Organizarea activităților zilnice și planificarea activităților. 
  • Conducerea și coordonarea ședințelor operaționale ale echipei în subordine. 
  • Coordonarea activităților elevilor. 
  • Colaborarea operațională cu școlile, partenerii actuali ai programului și comunitățile locale. 
  • Monitorizarea implementării programului și asigurarea calității acestuia. 
  • Implementarea intervențiilor educaționale în cadrul procesului de Case Management. 
  • Implementarea modelului PIIC și monitorizarea rezultatelor. 
  • Coordonarea echipei de formatori. 
  • Responsabilitatea pentru implementarea programului Erasmus+.

Cerințe:

  • Experiență de minim 3 ani într-o funcție de conducere operațională.  
  • Experienta minim 3 ani în domeniul educației.
  • Experiența în domeniul social sau în sectorul non-profit constituie un avantaj.
  • Experiență minim 3 ani in coordonarea de echipe multidisciplinare.
  • Experiență minim 3 ani în managementul de proiect.
  • Gândire strategică combinată cu o abordare practică orientată spre soluții.
  • Excelente abilități de organizare și luare a deciziilor, precum și experiență în managementul schimbării.
  • Excelente abilități de comunicare și experiență în dezvoltarea și menținerea relațiilor de colaborare cu membrii echipei dar si parteneri externe. 
  • Studii superioare în științele educației, psihologie sau științe sociale.
  • Cunostinte de limba engleza.
  • Carnet de conducere categoria B, constituie un avantaj;

Beneficii:

  • Salariu fix
  • Tichete de masă în valoare de 40 ron/zi
  • Bonus de ziua de naștere 
  • Bonus de Paște și Crăciun
  • Al 13-lea salariu pentru angajații cu vechime minimă de 3 luni la dată acordării
  • Asigurare medicală privată
  • 23 zile de concediu de odihnă in raport cu norma
  • Program 8 ore/zi, 5 zile/saptămână, în intervalul orar 8:00 – 16:00.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită un CV însoțit de o scrisoare de intenție până la data de 20.09.2026, la adresa de e-mail: ramona.vasiloae(at)concordia.org.ro. Vă rugăm menționați în subiectul mesajului: Manager Program Educațional

Vor fi contactate numai persoanele care îndeplinesc cerințele menționate și sunt selecționate pentru interviu. 

CONCORDIA este o organizație care protejează copiii de orice formă de abuz sau comportamente inadecvate și are o politică funcțională de protecție a copilului.

Este strict interzis abuzul fizic și psihologic și neglijarea copiilor și tinerilor beneficiari ai organizației! Angajatul/a va respecta cu strictețe Politica de Protecție a Copilului a Organizației și Codul său de Conduită, în caz contrar el/ea va suporta consecințele prevăzute în Regulamentul de ordine interioară al organizației, Codul Muncii sau Codul penal, în funcție de rezultatele investigațiilor realizate intern sau de către autoritățile de aplicare a legii.

Aplicând pentru aceste poziții, sunteți de acord ca datele transmise să fie procesate în vederea realizării selecției. Mai multe detalii privind politica de confidențialitate găsiți AICI

Newsletter Donează