Încep înscrierile la Școala de Meserii CONCORDIA pentru anul școlar 2022 – 2023

Ploiești, 03.03.2022. Tinerii proveniți din medii sociale dezavantajate se pot înscrie la unul dintre cele patru cursuri gratuite de formare profesionala organizate de Școala de Meserii CONCORDIA din Ploiești până la data de 30 iunie 2022. 

Școala de Meserii CONCORDIA, din cadrul Edu-Campus CONCORDIA, oferă oportunități incluzive de formare profesională pentru 45 de tineri anual, garantând accesul tinerilor proveniți din medii dezavantajate la educație și formare profesională de calitate. Cele patru specializări la care se pot înscrie tinerii în anul școlar 2022 – 2023 sunt:

  • bucătar
  • ospătar
  • brutar
  • lucrător în cultura plantelor

Cursurile organizate de Școala de Meserii CONCORDIA pun un mare accent pe formarea practică, 75% reprezentând pregătire practică și 25% teorie. Pe lângă cursurile de calificare, tinerii beneficiază de cursuri de dezvoltare personală, consiliere vocationala, limba engleză, matematică aplicată, educație pentru sănătate, educație financiara, astfel încât să devină mai buni în meseria în care se formează, dar și pentru a face față mai bine provocărilor din viața de zi cu zi. La finalizarea acestor cursuri, în urma unui examen, absolvenţii primesc o diplomă recunoscută de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și în Uniunea Europeană. După finalizarea cursurilor, prin Serviciul de Consiliere Vocațională, tinerii sunt sprijiniți în găsirea și menținerea unui loc de muncă.

Condiții de selecție: tinerii trebuie să aibă minim 8 clase absolvite și vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani pentru a putea fi admiși la cursurile de formare profesională. De asemenea pot fi admiși minori care au împlinit vârsta de 16 ani, dacă aceștia nu solicită servicii de cazare. Pe toată durata de 9 luni în care se desfășoară cursurile, toți tinerii au masa asigurată și pot beneficia de cazare, în limita locurilor disponibile. Admiterea se face pe baza unui interviu și a unor teste de evaluare a cunoștințelor. „ Ne adresăm și tinerilor proveniți din familii care au nevoie de sprijin, nu doar tinerilor proveniți din sistemul de protecție socială. Poate sunt tineri nu s-au descurcat foarte bine la școală și nu au terminat studiile sau familia are o situație financiară precară și nu îi poate susține. Tuturor le oferim șansa de a face parte din programul nostru, pentru că suntem o școală incluzivă." declară Ramona Vasiloae Năstăsache, Coordonator programe educaționale la Școala de Meserii CONCORDIA.

Începând cu anul 2010, 336 de tineri au absolvit unul dintre cursurile Școlii de Meserii CONCORDIA, iar 85% au fost integrați din punct de vedere socio-profesional. 

Pentru mai multe informații despre înscriere, accesați secțiunea de pe website sau pagina de Facebook.


CONCORDIA este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și mai responsabilă.

Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani (județul Prahova), Odobești (județul Dâmbovița), și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an. www.concordia.org.ro.

Contact:

Mădălina Corciu | PR& Fundraising EDU-CAMPUS CONCORDIA | mădălina.corciu@concordia.org.ro | M 0728 133 609

Newsletter Donează