CONCORDIA Academia a finalizat pregătirea primei serii de practicieni în domeniul social

Organizația Umanitară CONCORDIA a finalizat primul curs din cadrul programului de formare profesională continuă, Școala pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social și a lansat oficial CONCORDIA Academia, odată cu ceremonia de absolvire a primei serii de participanți la acest program care a avut loc ieri, 24 octombrie.

Programul „Școala pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social“ este derulat de CONCORDIA Academia în cadrul proiectului „Professional Training Program for the Practitioners in Social Services for Disadvantaged Communities“. Acesta reprezintă o colaborare între Universitatea de Ştiinţe Aplicate Vorarlberg (Austria), CONCORDIA Proiecte Sociale Austria și Organizaţia Umanitară CONCORDIA, pe o perioadă de doi ani şi este susținut financiar de Land Vorarlberg cu 250.000 euro.

Programul își propune să perfecționeze și/sau să profesionalizeze practicieni în domeniul social, astfel încât aceștia să poată aplica responsabil, etic și cu impact instrumente și metode profesionale de intervenție socială, în relația lor directă cu oamenii aflați în situații de vulnerabilitate socială.

„Școala pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social“ se adresează angajaților din instituţii publice şi private din România, furnizoare de servicii sociale, care lucrează în mod direct cu beneficiarii (asistenți sociali, lucrători sociali, mediatori sociali, educatori etc.). Cursurile sunt susținute de cadre universitare și traineri din Austria, specialiști cu experiență vastă în domeniul socio-uman și cu formări academice, care acoperă toate domeniile de interes ale intervenției sociale.

Absolvirea (finalizare și examinare) cursului este certificată cu o diplomă emisă de Universitatea de Știinte Aplicate Vorarlberg pentru „Specialist practician în domeniul social“. Totodată, calitatea de formator este confirmată cu un certificat pentru „Trainer pentru formarea specialiștilor practicieni în domeniul social“.

Rezultatele primului program de formare profesională continuă „Școala pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social“:

·        30 de participanți la cursuri

·        28 de absolvenți

·        170 de lecții (12 ore pe semestru) susținute

·        5 module de teorie

·        3 stagii de practică, însumând 16 săptămâni de practică (600 de ore)

·        o examinare finală

„Foarte interesată de dezvoltarea personală și profesională permanentă a echipei în toate țările în care este prezentă, CONCORDIA a investit constant resurse în programe de formare pentru oamenii care muncesc cu beneficiarii. Scopul este de a-i ajuta să muncească mai ușor și să găsească cea mai potrivită, de impact și corectă abordare din perspectivă etică, în relația cu aceștia. Pe baza acestei experiențe valoroase, care a garantat creșterea calității intervenției sociale, am gândit dezvoltarea Organizației Umanitare CONCORDIA și ca formator autorizat și certificat pentru programe de dezvoltare personală și profesională, destinate oamenilor din social. Odată cu finalizarea primului curs din cadrul Școlii pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social, programul nostru de formare de competențe practice în munca directă cu beneficiarii, lansăm așadar oficial și CONCORDIA Academia. Cursurile de formare din cadrul CONCORDIA Academiei se derulează cu sprijinul partenerilor noștri, Universitatea de Științe Aplicate Vorarlberg și Kardinal Koenig Haus, instituții academice reper în Europa de Vest. În plus, la finalul lunii noiembrie 2017, CONCORDIA, cu Academia sa, este anunțată oficial ca membru în Eurodir – Rețeaua europeană transnațională a organizațiilor formatori în managementul instituțiilor sociale“, spune Irina Adăscăliței, HR & Organizational Development Director, CONCORDIA International, totodată inițiator și coordonator CONCORDIA Academia.

Ceremonia de absolvire a primei serii de participanți la programul „Școala pentru Specialiști Practicieni în Domeniul Social“ a avut loc la Centrul Național de Artă Tinerimea Română din București.

__________________________

Despre Organizația Umanitară CONCORDIA:

Organizația Umanitară CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, activă la nivel internațional, a cărei misiune este susținerea familiilor aflate în dificultate și (re)integrarea socială (familială, școlară, profesională) a copiilor, tinerilor și adulților, spre o viață autonomă și responsabilă. Proiectele organizației se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, județul Prahova și se adresează unui număr de peste 2.000 de copii, tineri și adulți doar în 2016. Pentru mai multe informații, accesați www.concordia.org.ro.

Despre CONCORDIA Academia:

Instruirea în cadrul CONCORDIA Academia se remarcă prin calitatea ridicată, orientarea spre nevoi, aplicabilitate și practică, programe dezvoltate în parteneriat cu renumite instituții academice de formare. Evaluarea inițială a nevoilor de formare din echipa proprie a identificat zone de profesionalizare neacoperite în prezent la nivel național în sistemul social. Astfel, Organizația Umanitară CONCORDIA, prin CONCORDIA Academia, a început prin includerea profesiilor de manager social și supervizor în servicii sociale în Codul Ocupațiilor din România (COR).

În prezent, Academia CONCORDIA devine formator autorizat și certificat pentru programe de dezvoltare personală și profesională, destinate oamenilor din social si oferă trei produse: (1) management social – program de formare cu o durată de livrare de 6 luni, incluzând 3 module, respectiv 15 zile de training față în față și lucru pe teme de reflecție, dar și proiecte tematice între module, destinat specialiștilor din zona managementului de servicii, din mediul public sau privat;  (2) supervizare în social – programul cuprinde cel puțin 375 de ore de formare la nivel teoretic și practic și este structurat pe trei etape: supervizare individuală și de grup pentru participanți, formare teoretică si formare pe tehnici și instrumente, supervizare supervizată; toți absolventii sunt incluși automat în Asociația Supervizorilor din România; (3) Școala de Specialiști în Domeniul Social – structurată pe 5 module, timp de 6 luni și finalizată cu examinare și certificare prin diplomă emisă de Universitatea de Știinte Aplicate din Vorarlberg.

Facebook Twitter YouTube vimeo