În rândurile de mai jos, Georgeta a ales să-și spună povestea ei, ca să vezi cum arată o copilărie în CONCORDIA și ce înseamnă să primești un sprijin ca să-ți construiești o viață, așa cum ți-au dorit. 

Georgeta a ajuns la șapte ani la CONCORDIA. A fost găsită în parc, cerșind împreună cu familia, flămândă, neîngrijită, fără adăpost. 

Astăzi, ea este la casa ei, fericită pentru ce-i oferă viitorul și recunoscătoare pentru sprijinul primit la CONCORDIA. 

Citești această poveste pentru a descoperi puterea donațiilor pe termen lung. Fără sprijinul oamenilor, Georgeta și ceilalți copii din casele de tip familial nu și-ar fi creat amintiri pe care să le poarte cu drag în suflet. 

„Pe linia de urgență s-a adus la cunoștință că trei copii stau în parc împreună cu părinții, la cerșit.(...) 
În urma deplasării la fața locului, reprezentanții Poliției i-au găsit pe soții X împreună cu trei minori. Toți membrii erau neîngrijiți, murdari și flămânzi.” (Raportul de constatare al Direcției Protecției Copilului, iunie 2013)

După ce au fost preluați poliție și DGASPC, copiii au ajuns la noi. Georgeta este unul din cei trei minori din parc. Și așa a început povestea ei în CONCORDIA. 

În vara asta am făcut 19 ani și am ajuns în CONCORDIA când făceam 7 ani. Am ajuns aici pentru că ai mei nu munceau și nu aveam o locuință. Dormeam pe străzi, cerșeam, nu o duceam bine. 

Când ne-au luat de pe străzi domnii de la Poliție, ne-au spus că ne duc la grădina zoologică, ca să nu ne speriem probabil. Și ne-au dus la CONCORDIA.

Părinții erau speriați, voiau să fugă, să nu ne ia. Și a fost greu pentru noi, nu știam cum va fi. Ne era dor și de familie, noi nu conștientizam că era rău ce făceau mama și tata.

Îmi aduc aminte, când am intrat în curte, cum copiii au fost foarte drăguți. Ne-a servit cu iaurt, ne-au dat tot ce-am văzut în frigider. 

A urmat apoi școala și am repetat clasa I. Făcusem și la mama, însă nu știam nimic. Acolo la școală mergeam cu toții din CONCORDIA. La școală nu am simțit diferența că sunt de la centru, iar oamenii se sperie când le zic că acolo am stat. 

Când le spun că a fost foarte bine, se miră. Eu mă bucur că am fost acolo, am numai cuvinte de laudă.

Am avut o copilărie cu amintiri foarte frumoase. Dacă stăteam la mama și la tata sunt conștientă că nu era așa. Tata a venit o singură dată să ne vadă în 12 ani de CONCORDIA. Mama venea să ne vadă cu microbuzul și ne aducea câte o plasă de dulciuri, 

La început era bine, dar după ce au trecut anii și am văzut că mama nu face nimic să ne ia înapoi, nu mai simțeam nimic. Nu a făcut nimic în 13 ani, eu zic că putea să facă ceva, orice om poate să facă ceva. Poate atât a putut, atât a făcut. 

Acum dacă nu o caut eu, ea nu mă caută. În continuare cerșește, nu a avut un loc stabil, nu a avut buletin niciodată și nicio locuință stabilă.

În acei ani am învățat să fiu mai recunoscătoare și mai puternică în viață. 

Mami Cris, mami Vio, mami Dana, mami Lili, de la fiecare educatoare am avut ceva de învățat. 

De mine prima care a avut grijă a fost mami Dana. Țin minte că eram înnebunită să o ajut la curățenie și la mâncare. I-am intrat în suflet, iar acum, când am plecat din casă, am stat tot cu dânsa și mă ajuta, mă pupa, mă lua în brațe și-mi spunea la ce să am grijă, ce să nu fac... 

Ele și toți din casă au fost nu a doua familie, ci prima mea familie. 

După ce-am plecat din casă, m-am dus în centrul de tranzit al CONCORDIA, dar după ceva timp am decis să mă mut la părinții mei. Mama era bolnavă și am vrut să stau aproape de ea. Nu m-am înțeles cu ei, nu am putut să stau mai mult de două luni cu ei. 

Și Dumnezeu l-a trimis pe băiatul acesta cu care sunt acum. Ne întâlneam în weekenduri, ne vedeam, dar se întorcea la Drăgănești acasă. 

Îi povesteam lui Iulian că nu mă simt bine, iar mama lui, care s-a atașat de mine, mi-a zis că mă pot muta cu ei. 

Mama lui este o femeie.... nu am cuvinte să vă explic cum e. 

Când a văzut că băiatul este fericit și sunt și eu o fată ok și se vede că îl iubesc, ne-a lăsat în casă și dânsa și-a făcut lângă noi o căsuță. 

Acum stăm împreună, suntem fericiți. Sora mea este bine la CONCORDIA, vreau să se mute la noi când iese. Sunt la școala profesională, la specializarea patiseri și vreau să îmi iau permisul de conducere. 

Încerc să merg mai departe și să folosesc tot ce m-au învățat educatoarele și copiii de acolo. 

Georgeta se apropie de ACASĂ, așa cum și-a dorit.

La puțin timp de la sosire, în iunie 2013, a fost ziua ei. La CONCORDIA i-am făcut o serbare în chioșculețul de lemn din curte. Cel mai mult a bucurat-o tortul, pe care l-a avut de ziua ei. 

Nu mai avusese tort până atunci. A primit și cadouri. 

Și astăzi spune că a fost cea mai frumoasă zi de naștere pentru ea. 

Scriu aceste rânduri și mă apucă plânsul din nou. 

După 9 luni, Georgeta are încă bani în contul de economii creat când era în CONCORDIA. A strâns bani împreună cu prietenul ei, și-au renovat în casă, și-au luat mobilă de bucătărie și o canapea în living. Fără să se atingă de contul de economii! 

Cum Dumnezeule să nu fii fericită pentru ea? 

Merită să lupți pentru viața unui copil. 

Ai citit acest mesaj pentru că un om apropiat ție a vrut să-ți împărtășească din poveștile copiilor CONCORDIA. Datorită prietenului tău, Georgeta și alți copii fără familie își construiesc un viitor și își trăiesc copilăria pe care o merită. 

Ajută un copil să se bucure de copilărie.