Pentru copiii care nu și-au cunoscut niciodată familia, pentru copiii care au fost separați de părinți și pentru toți cei care au nevoie de căldura unei familii, am construit Casele de tip familial.
Aici, 24 de copii care nu mai au șansa de a trăi alături de familiile lor primesc cea mai frumoasă copilărie pe care o merită.
Oferă-le copiilor grija și dragostea de care au nevoie, pentru a-și construi propriul lor drum spre Acasă. Așa cum și-au dorit dintotdeauna.
Donație prin EuPlatesc.ro
Donați prin card în LEI:Ce înseamnă să ajuți un copil să se simtă ACASĂ
Donația ta lunară înseamnă sprijin educațional special, servicii medicale, consiliere psihologică, recuperare și reabilitare și susținerea unui loc unde-și pot construi amintiri pe care să le poarte în suflet cu drag.
Sprijinul tău înseamnă intervenție specializată pentru fiecare copil din cele trei case de tip familial.
Împreună vindecăm traumele abandonului
În 30 de ani, am ajutat peste 7.000 de copii să devină Oameni Mari. Am plâns împreună cu ei, ne-am bucurat la primul lor zece la matematică sau la primul telefon de angajare. A fost o muncă grea, pentru că nu poți să ștergi cu un burete ani de greutăți și traume, însă am reușit.
De partea noastră am avut oameni ca tine, care cred că orice copil merită un loc, unde să se simtă iubit.
