Povestea lui Răducu

Răducu* a venit la noi la Centrul de Zi din Odobești încă de când l-am deschis, în 2021. Era un “ghem” de copil, înfofolit cu o geacă mare, cu un licar interesant în ochi. Pe atunci era în clasa I și abia știa să țină condeiul în mână. Chiar și ghiozdanul îi crea probleme din cauza mărimii și greutății lui, dar era hotărât să țină piept acestor provocări oricât de mari erau pentru el. Răducu este mijlociul din cei trei frați, și cu toții sunt îndrumați de părinți să învețe. Așa au ajuns la noi la centru, că au văzut în serviciile de aici posibilitatea pe care ei nu ar putea să le-o ofere acasă copiilor. Nici nu au stat mult pe gânduri, au venit să îi înscrie pe cei doi frați mai mari, care mergeau la școală.

Răducu era timid la început. Aici erau încă 30 de copii din satele învecinate și nu se cunoșteau între ei. Însă nu a durat mult să se adapteze, căci activitățile și joaca de la centru, au reușit să îi facă pe toți copiii să se integreze rapid.

Răducu are o calmitate ieșită din comun, un stil de lucru lejer și liniștit și nu prea reusește nimeni să îl scoată din ritmul lui. Lucrul la clasele din centru se face pe grupe, fiecare educator lucrează simultan cu copii din mai multe clase. Am observat cu toții cât de atent este Răducu când își face temele. Este atent și la ce se lucrează la matematică cu cei de la clasele mai mari și apoi oferă răspunsuri în locul lor. Inițial am crezut că este o coincidență, însă răspunsurile erau mereu corecte și am început să lucrăm mai mult cu el la matematică pentru că ce făcea la clasă era prea puțin. La finalul clasei a II-a știa deja tabla înmulțirii. Și la lucrul pe calculator se pricepe foarte bine, deja redactează corect texte, cu semne de punctuație. Pentru că nici la școala ori acasă nu există această posibilitate, vom începe un program prin care să-și dezvolte abilitățile de lucru pe calculator. Răducu este foarte împlicat și în celelalte activități din centru, fie că este vorba de teatru, dans, pictură, fotbal ori biciclete.

Fiecare zi pe care copiii o petrec în centrele noastre înseamnă o zi în plus în care pot continua să meargă la școală, să își dezvolte abilitățile, să aibă prieteni, să fie îngrijiti și sprijiniți să își urmeze visul.

Aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului „Educație pentru toți copiii“, proiect finanțat de PEPCO România.

#PEPCOSustineEducatia #PEPCOEducatiePentruTotiCopiii #PEPCORomania #CentreZi #CONCORDIAOdobesti

*Pentru a proteja indentitatea copiilor, numele nu sunt reale

Newsletter Donează