Povestea Anei

Ana* a venit la Centrul de Zi pentru Copii Casa AUSTRIA împreună cu sora ei mai mică, Irina. Acest lucru se întâmpla în februarie, atunci când am crescut numărul de locuri pentru a putea ajuta mai mulți copii din medii vulnerabile. Anca, sora mai mică, și-a dorit foarte mult să vină și ea, iar acum este înscrisă în programul de aici. Chiar învățătoarea de la școală le-a recomandat și, când a aflat, pentru Ana a fost cea mai fericită zi din viața ei. 

Ana era un copil trist când a venit, introvertit, din cauza grijilor de acasă, mereu cu gândul și grija fraților mai mici. Acasă, mama se ocupă de cinci copii, iar tatăl merge la muncă pentru a putea plăti chiria și pentru a avea ce pune pe masă. La 12 ani, Ana este foarte harnică, îi place foarte mult să o ajute pe mama în gospodărie, să taie legumele pentru mâncare, să împăturească hainele ori să aibă grijă de frații săi.

În colegele noastre a găsit încrederea să se deschidă. Problemele si nevoile au făcut-o să se maturizeze mult prea devreme. Multor copii, sărăcia le fură copilăria, șansa să mergă la școală, să fie apreciați, să își facă prieteni, de multe ori abandonul școlar fiind ultima soluție.

La Casa Austria a avut timp să învețe, să își facă temele, să citească și să se joace cu copiii de aici. A progresat foarte repede, rezultatele școlare s-au îmbunătățit semnificativ. Și-a descoperit abilitățile artistice, îi place să danseze, să deseneze și să picteze, să cânte. Acum face parte din Corul de copii CONCORDIA, care va urca pe scena concertului nostru anual de la Teatrul Odeon.

Aici, la Casa Austria, Ana și-a recăpătat copilăria. În această vacanță a văzut pentru prima dată marea și a trimis câteva gânduri din tabără: “Mii de mulțumiri, dintr-un suflet de copil, ce visul de a vedea marea s-a împlinit. Mulțumesc! Mii de îmbrățișări echipei PEPCO.” 

Și visul ei cel mai mare este să învețe bine, ca într-o bună zi să o poată sprijini pe mama, dar și pe frații săi mai mici.

Educația rămâne singura soluție pentru ca astfel de copii, ca Ana, să iasă din cercul vicios al sărăciei. Durează ani, dar noi le rămânem alături oricât e nevoie.

Aceste activități se desfășoară în cadrul proiectului „Educație pentru toți copiii“, proiect finanțat de PEPCO Romania.

#PEPCOSustineEducatia #PEPCOEducatiePentruTotiCopiii #PEPCORomania #CentreZi #concordia


*Pentru a proteja indentitatea copiilor, numele nu sunt reale

Newsletter Donează